Partida cu un nou crap comun de 20 kg pentru mine pe lacul
Varlaam – standul A9.
A9 este un capat de stand ce mi-a
placut intotdeauna. Deschiderea pe care ti-o ofera, varietarea de adancimi si
structuri pe care o are, motiv pentru care consider ca tine peste indiferent de
conditiile meteo si de felul in care bate vantul, si nu in ultimul rand,
privelistea unor apusuri de soare superbe, sunt motivele pentru care standul
A9, imi place cel mai mult.
Prima baliza am fixat-o pe un
platou cu adancimea de 2,4m langa o movila, in spatele careia apa urca pana la
o adancime de 1,8. Am ales sa nadesc consistent acest loc, aproximativ de 3 kg de boilies de 16 si 20mm si boiliesuri de 20
taiate in doua date din prima. Stiam ca un crap mare nu ar avea nicio problema
sa manance dintr-o data un kg de boilies, cu atat mai mult unul de calitate,
asa ca nu am fost zgarcit in nadire. Urma sa fiu mai moderat in nadire pe alte
locuri. Ba mai mult, nu ezitam sa nadesc un alt kg de boilies dupa 24 h la
urmatoarea plantare. De altfel, in timp ce aruncam un kilogram desupra balizei, imi parea atat de putin in comparatie cu anii anteriori, cand
pescuiam cu boiliesuri home made a-z pe care le depozitam in galeti sau in
saci speciali de boilies, in care bagam paleta si aruncam bile in apa fara sa aproximez corect cantitatea data. Acum,
pur si simplu luam o punga pe care o desfaceam si o turnam intr-o galeata sau o
luam cu mine in barca.
Rezultatul a venit dupa mai bine
de 72 h, timp in care cantitatea de boilies pe acea baliza a ajuns la 4 – 4,5 kg . De altfel, va spun
sincer ca era baliza in care aveam cea mai mare incredere si a fost singura in
care am crezut si dupa 48 h, fara sa-mi treaca prin minte sa schimb locul.
Aveam de asemenea incredere in boiliesurile date ca nada, o combinatie clasica
pentru mine de fishmeal XXL si Stinky Fish, ca alternativa solida la
imensitatea de hrana naturala pe care crapii de aici o au la dispozitie.
La carlig, pe firul de par, de
asemenea, tot din gama CPK Carp&More, un boilies scufundator, special pentru carlig, Natural Robin Red asortat intr-o
montura om de zapada cu un pop-up de 15 mm Cranberry, de culoare roz.
Eram in fata lansetelor cand a
tras, prima data swingerul albastru cu o scurta coborare, apoi un run incet dar
hotarat. Intep si nu-mi ia mult timp sa cred ca am de-a face cu un crap serios.
Venea drept si greu fara sa dea din cap iar la mal tinea fundul apei. La
cantar, cifra 20 fix.
Partida rezolvata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu